ALPINISMUL UTILITAR ÎN ROMÂNIA

Alpinismul utilitar – lucrul în coardă, are rădăcini milenare, fiind sigur că printre primii lucrători care au urcat, coborît şi au lucrat atârnaţi în frânghii au fost marinarii corăbiilor cu pînze. Vechii muncitori din construcţii au folosit şi ei frînghiile pentru diverse operaţii la înălţime, vizînd, în primul rînd, propria siguranţă.

În ultimii 200 de ani, odată cu apariţia şi dezvoltarea alpinismului recreativ, sportiv şi de performanţă, frînghia de alpinism şi celelalte echipamente acceptate succesiv, dar cu mari rezerve, de etica alpină au cunoscut o evoluţie spectaculoasă, pînă la perfecţiunea atinsă în zilele noastre. Elementele de bază al acestei dezvoltări care au fost coarda de alpinism şi, respectiv, teoria căderii în coardă, au ridicat continuu şi nivelul alpinismului utilitar spre o cât mai mare siguranţă şi eficienţă.

Şi în România, alpinismul utilitar, sau industrial, cum este numit adesea, a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimele două decenii, când au fost puse bazele legale, tehnice şi ştiinţifice ale acestei activiţi şi au lărgit domeniul său de aplicare. Ca şi în alte ţări ale lumii, profesia de alpinist utilitar, ”Rope Access” cum este cunoscută pe plan mondial, face parte integrantă din vastul domeniu al lucrului la înălţime, avînd multe părţi comune, dar şi aspecte divergente.

Acest aspect a impus ca orice alpinist utilitar să cunoască şi să aplice frecvent în activitatea sa profesională tehnicile moderne de lucru la înălţime, cum ar fi, de exemplu, sistemele de oprire a căderii şi instalaţiile de ridicat şi transport manuale şi mecanice. Lucrul în coardă urmează a fi utilizat în situaţii deosebite, cum ar fi intervenţiile în salvările de la înălţime, cazuri de forţă majoră, în situaţii de intemperii, finisaje finale, expertize, de către persoane perfect pregătite pentru aceste cazuri.

Adaptarea tehnicilor specifice alpinismului sportiv, speologiei şi salvamontului la cerinţele din domeniul construcţiilor au fost începute în România în anul 1988 – 1989 printr-un ”Program de experimentări” finanţat de Trustul Antrepriză Generală Lucrări Speciale Izolaţii şi Tensionări Bucureşti şi realizat de către Institutul de Cercetări Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii şi Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice în Transporturi, avînd sprijinul de specialitate al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.

Direcţiile urmărite şi realizate în cadrul acestui program şi în continuare în anii 1991 – 1992, au fost:

A. Conceperea indicatorului de calificare şi legalizarea profesiei de alpinist utilitar, obiectiv finalizat la data de 13.12.1991 prin avizarea de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a specialităţii de ”operator alpinist intervenţie”. Odată cu apariţia legii Protecţiei Muncii nr. 90/96, denumirea acestei profesii a fost modificată în ”alpinist utilitar”, cod COR 712920.

B. Proiectarea, testarea şi omologarea unor echipamente specifice, în concordanţă cu normele europene şi alte norme naţionale: DIN, AFNOR, s.a. Această opţiune a fost impusă de realitatea anilor respectivi, în situaţia în care alpiniştii români nici nu visau să lucreze cu echipamentele performante din vest şi a continuat o preocupare mai veche a FRTA în realizarea, testarea şi omologarea de corzi, carabiniere, centuri şi alte echipamente sportive deficitare. În aceste cercetări şi realizări s-a colaborat continuu şi fructuos cu speologii şi salvamontiştii, care activau în cadrul acestei federaţii.În anii 1987 - 1988 a fost realizat şi omologat la Institutul de Cercetări si Proiectări Tehnologice în Transporturi – ICPTT, standul de încercări pentru corzi de alpinism, singurul din ţările socialiste şi pe baza a două brevete de invenţie, ing. Mărcuş Ovidiu a realizat şi testat patru tipuri de corzi dinamice (coarda simplă, semicoarda şi două corzi intermediare – o altă idee revoluţionară) şi trei statice, la întreprinderea ”Drum Nou”, actualmente AURA, din Oradea. În zilele înfrigurate ale revoluţiei din Timişoara, la ICPTT Bucureşti au fost testate noile prototipuri realizate de Ovidiu Mărcuş (timişorean de origine) care a obţinut la semicorzile dinamice între 18 şi 22 căderi ţinute, în condiţiile în care prospectele corzilor vestice atingeau 12 – 14 căderi! Deasemenea, corzile statice (ulterior denumite semistatice) de 10,5 mm, realizate în anii 1988 – 1989, s-au dovedit a fi superioare corzilor similare produse în vest, în special în ceeace priveşte uzura mecanică a mantalei, calităţi care sunt atestate şi în prezent. În cadrul programului de experimentări au fost realizate şi alte echipamente de alpinism utilitar, cum ar fi centurile complexe şi de şedere, primele certificate în România după normele SR EN 361 şi SR EN 358, care au înlocuit normele Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor de Alpinism - UIAA.


Descarca documentatia completa